ELTRONIS – Un tipar special, cu siguranta…

Cifra 13 este universal recunoscuta in lume ca fiind una ce poarta ghinion, motiv pentru care multi dintre noi se feresc de ea. Pentru oradeanul Cezar Cuc insa, fatidica cifra s-a dovedit a fi de fapt una purtatoare de noroc, Eltronis, firma pe care a infiintat-o pe 13 martie 2003, devenind lider de piata din Romania in domeniul tiparului special si de securitate.

Eltronis a debutat asadar cu producerea si tiparul unor etichete autoadezive simple cu coduri de bare, produse ce erau realizate cu o imprimanta termica de birou. 15 ani mai tarziu, Eltronis se remarca pe piata ca fiind singura firma privata din Romania specializata exclusiv pe producerea de etichete pentru aplicatii speciale si de securitate. Pe piata sunt multe firme de profil, dar acestea sunt axate si pe producerea de etichete comerciale.

”Am parcurs un drum lung, dar pentru ca am investit constant in echipamente, am reusit sa ne extindem, sa ne dezvoltam, sa cream produse de inalta calitate. Prin continua inovare, avand propriul department de cercetare si dezvoltare, am obtinut performante ce ne-au ajutat sa ajungem lider de piata”, spune antreprenorul care, impreuna cu sotia, detine 80% din companie. Astfel, Eltronis a crescut an de an, contabilizand la finele lui 2016 afaceri de 8,2 milioane de lei si peste 40 de angajati si colaboratori.

Si ca sa va ajutam sa identificati mai exact cu ce se ocupa aceasta companie va spunem ca nu trebuie sa cautati prea departe produsele sale. Este suficient sa deschideti portfolelul si sa va uitati la cartea de identitate, avand semi-fabricatul produs de catre Eltronis. Apoi, daca sunteti posesorii unui autoturism, probabil ati lipit pe parbriz una din ROvignietele produse de firma oradeana, ultima versiune inainte ca ea sa devina de format electronic. Si, ca sa plusam un pic, va mai spunem ca ati mai intalnit unul dintre produsele firmei pe sticlele de vin, Eltronis fiind cea care produce hologramele securizate care certifica originea si autenticitatea vinurilor, garantand ca produsul este autentic, controlat de o autoritate si are origine cunoscuta.

”Printre numeroasele proiecte pe care le avem, ne putem mandri cu producerea insemnelor holografice de securitate pentru Oficiul National al Viei si Produselor Vitivinicole, care servesc la certificarea originii si autenticitatii vinurilor; a semi-fabricatelor cartilor de identitate; precum si a diverselor solutii de securizare si protectie impotriva contrafacerii produselor pentru industriile specializate automotive si farmaceutica, dovedind autenticitatea produselor catre cumparatorul final. Aceasta evolutie ne-a permis sa participam la expozitii internationale, precum Pharmapack Europe, unde ne-am lansat sigiliul autoadeziv, cu evidentierea desfacerii, in curs de brevetare, pentru protejarea ambalajelor farmaceutice, in deplina conformitate cu Directiva Europeana a Medicamentelor Contrafacute”, spune oficialul firmei.

Acestea sunt doar cateva dintre produsele firmei, portofoliul sau fiind completat de documente de securitate (documente de inmatriculare auto, diplome, formulare, certificate – de nastere, de casatorie etc), etichete farmaceutice sau industriale, etichete criminalistice pentru prelevarea amprentelor si multe altele.

Printre clientii companiei se regasesc atat companii private cat si companii guvernamentale din intreaga tara si din restul Uniunii Europene. Compania a contribuit la proiecte speciale, fiind, de exemplu, cea care a livrat legitimatii de acces (produse securizate) si holograme (elemente grafice de securizare) pentru Summitul NATO din 2008 sau pentru Sommetul Francofoniei.

”Investitiile noastre continue au facut posibila dezvoltarea Eltronis intr-una dintre cele mai avansate companii de tipar de securitate din domeniu. Momentul cel mai important in evolutia noastra a fost anul 2015 cand am reusit sa obtinem fonduri UE pentru extinderea capacitatilor tehnologice prin achizitionarea unui echipament de tipar multiproces in rola de ultima generatie, un echipament de stantare laser si un echipament pentru inseriere la capacitati mari. Cu aceste echipamente am reusit sa ajungem la o capacitate foarte mare de productie, avand si cea mai avansata calitate de tipar existenta la ora actuala”, explica antreprenorul.

Cat priveste planurile de viitor, Eltronis ramane dedicata dezvoltarii continue a noilor tehnologii, avand mai multe produse in curs de brevetare, pentru ca ”inovatia este cheia succesului nostru”.

Mai multe despre Eltronis